Rochii de seara – Unica, sexy, romantica, indrazneata…

Materialele textile si recomandari pentru intretinerea lor – Materialele naturale

Pentru buna pastrare a hainelor noastre pe termen indelungat, dar si pentru a intelege ce materiale se potrivesc mai bine anumitor tinute facute la comanda, vom vorbi in continuare despre tipurile de materiale textile pe care le folosim in atelierul nostru si recomandari de intretinere pentru ca aceste tinute sa-si pastreze o forma cat mai frumoase pe termen lung.

Exista doua tipuri de materiale:

1.      materiale naturale

2.      materiale sintetice.

Atat materialele naturale cat si cele sintetice au calitatile lor. Materialele naturale, provenind din natura, fie pe cale vegetala ( bumbac, in , canepa etc) fie pe cale animala (lana, caşmir, matase), prezinta un grad sporit de confort, majoritatea acestor materiale permitand corpului sa respire in mod natural, protejandu-l de frig sau oferindu-i racoare in zilele calduroase. Aceste materiale au culori specifice naturale care pot fi imitate dar nicioadata copiate fidel de culorile materialele sintetice. In ceea ce priveste materialele sintetice, acestea sunt mai rezistente si nu se deterioreaza repede daca sunt expuse mult timp la soare. De aceea, introducerea fibrelor sintetice in tesaturile naturale maresc rezistenta la uzura, reduc tendinta de sifonare, ajuta la pastrarea formei tinutei dupa mai multe spalari si fac mai usoara intretinerea tinutei. Amestecurile de fibre sunt calitativ superioare, pentru ca au rezistenta materialelor sintetice si calitatile celor naturale. Rezistenta materialelor depinde, de cele mai multe ori, de calitatea tesaturii si de eventualele tratamente aplicate ulterior. Bumbacul, de exemplu, are fibre mai groase si o tesatura mai densa, astfel ca se va comporta mai bine in timp.

In atelierul nostru, efectuam orice tinuta de dama, folosind atat materiale naturale cat si sintetice, pentru tinute de ocazie si casual. Asa ca vom incepe sa vorbim pe rand de aceste materiale pe care le utilizam, adaugand la final si recomandari de intretinere pentru fiecare material in parte.

Recomandari de intretinere generale:

  • consultati eticheta inainte de a spala un produs (lista de simboluri e descrisa aici )

  • verificati buzunarele inainte de a introduce textila in masina de spalat

  • sortati articolele spalate pe culori (albe, negre, colorate) inainte de a le introduce in masina de spalat.

  • spalati hainele cu grad similar de murdarie.

  • introduceti in masina de spalat si textile de dimensiuni mari si de dimensiuni mici, pentru a avea o incarcatura echilibrata si o eficienta sporita la spalat.

  • testati cu putina apa calda materialele textile inainte de a le introduce in masina de spalat pentru prima oara. Culoarea poate sa iasa si sa pateze si celelalte textile din masina.

  • niciodata sa nu puneti la pastrat hainele de la un sezon la altul, fara a le spala / curata; orice murdarie/pata devine rezistenta cu timpul si veti avea surprize neplacute cand veti dori sa le purtati din nou.

  • nu puneti hainele la pastrat in locuri cu umezeala (ex. poduri sau subsoluri); nu folositi pentru pastrare saci de plastic.

  • nu pastrati hainele in locuri insorite; lumina solara decoloreaza fibrele.

Materiale naturale folosite :

Matasea –  este un material pretios, pe cat de luxos, pe atat de frumos si durabil. Alt avantaj al acestui material este acela ca nu e pretentios la spalat si se calca destul de usor. Matasea prezinta un singur dezavantaj: nu este prea placuta la purtare in sezonul cald sau in medii cu temperatura ridicata, pentru ca are tendinta de a se lipi de piele. Matasea poate fi de mai multe tipuri, poate avea gramaje diferite si calitatea ei se poate observa la atingere. Gradul de uzura al matasii este dat in cea mai mare parte de calitatea tesaturii (tesatura mai grosiera este mai rezistenta).

Exista si matase artificiala , o fibra sintetica durabila ce se drapeaza frumos si se simte placut la atingere.

Diferenta intre matasea naturala si cea artificiala, pe langa finetea la atingere si nuanta culorilor, este data si de faptul ca mastasea naturala se sifoneaza mai repede si, in cele mai multe situatii, necesita o curatare chimica.

Instructiuni de intretinere

In cazul matasii, daca eticheta de intretinere spune „Spalare manuala” se va utiliza un detergent lichid si cu ph neutru. Se clateste. Se stoarce usor excesul de apa care se absoarbe prin presare intr-un prosop. Nu se stoarce si nici nu se rasuceste. Cusaturile se netezesc si se indreapta, iar tesatura se usuca afara, insa nu expusa direct la lumina solara, si nu complet deoarece matasea se calca pe dos cat timp este inca umeda.

Caşmirul – lana fina de foarte buna calitate facuta din baza moale a blanii caprei de casmir. Firele de casmir creaza o tesatura extrem de moale, usoara si eleganta la atingere.Este unul dintre cele mai luxoase si mai scumpe materiale din lume. Ca stofa, casmirul se preteaza cel mai bine la jachete, scurte, sacouri, iar din casmirul cu fir subtire se realizeaza cea mai fina, mai confortabila si totodata, mai scumpa lenjerie. Atunci cand este folosit in combinatie cu alt material, alta fibra (de exemplu, cu lana sau fibre sintetice), casmirul devine mai rezistent, dar pierde din calitate si confort.

Instructiuni de intretinere

Se curata chimic dar se poate spala manual cu apa calduta si sapun usor.
Pentru ca produsul sa nu se deformeze, nu il stoarceti niciodata de apa rasucindu-l, ci presati-l usor, in timp ce il rulati intr-un prosop uscat. Puneti-l la uscat pe un prosop sau pe un gratar de lemn, pe o suprafata plata. Casmirul trebuie sa fie pastrat impachetat in pungi de hartie sau transparente pentru articole de imbracaminte. Astfel va ramane curat si se va preveni scamosarea prin frecarea obiectelor de imbracaminte intre ele.
Scamele (mici ghemotoace formate pe suprafata materialului) se indeparteaza prin taierea cu atentie cu un aparat de ras.Nu tineti niciodata un pulover de casmir agatat pe umeras!

Bumbacul – este cel mai folosit material in industria textila si, in acelasi timp, cel unul dintre cele mai rezistente materiale. Materialele din bumbac pot absorbi pana la 65% din umiditatea corpului uman si se usuca foarte repede. Bumbacul rezista foarte bine daca este vopsit. In plus, aerul trece foarte usor prin tesatura – se zice ca bumbacul ”respira” bine.

Daca va doriti si durabilitate, atunci alegeti un amestec de bumbac cu fibra sintetica.

Instructiuni de intretinere

Daca spalati la masina, folositi detergent universal si urmati instructiunile de temperatura de pe obiectul de imbracaminte.
Tricotaje (tricouri): Se vor usca intinse orizontal pentru a preveni intrarea la apa.
Pulovere: Se pot usuca in uscator partial dupa care se scot si se usuca intinse orizontal.

Inul – este o tesatura foarte rezistenta la temperaturi ridicate, se poate spala usor, dar se sifoneaza repede. Marele avantaj al acestei tesaturi este ca vara „regleaza” temperatura foarte bine, pielea poate respira usor, retine umezeala, pe care o da imediat inapoi mediului. In plus, inul este o tesatura durabila si reprezinta o protectie naturala impotriva energiei electro-statica.

Instructiuni de intretinere

Daca se spala si se usuca la masina, urmati instructiunile de temperatura de pe tesatura.
Inul trebuie calcat cat este inca umed pentru a nu ramane sifonat.

Lana – Dintre toate fibrele naturale, lana este cea mai rezistenta. In plus tine de cald. Totusi lana este din ce in ce mai mult inlocuită de alte materiale (bumbac, fâş, artificiale) datorita unor dezavantaje ale ei cum ar fi faptul ca se strange la apa, provoaca mancarimi unora dintre purtatori sau chiar provoaca reactii alergice.

Instructiuni de intretinere

Daca se spala manual se va folosi detergent cu actiune usoara in apa calduta. Se inmoaie timp de cateva minute, se elimina spuma, se scutura usor si se clateste.Rulati articolul intr-un prosop absorbant si stoarceti-l usor fara a-l rasuci. Se usuca pe un plan orizontala.
Lana, cu exceptia celei tricotate, se impropspateaza prin atarnare in baia in care se acumuleaza abur.
Lana are nevoie de aerisire si de spatiu pentru a respira. Articolele din lana (cu exceptia tricotajelor) trebuie sa fie agatate pe umerase adecvate in dulapuri ventilate.
Lana se strange si isi pierde prospetimea la temperaturi inalte. Toata lana se curata chimic cu exceptia acelor articole marcate cu „Se pot spala”. Se spala de mana daca pe eticheta nu scrie „Se spala la masina”. Pentru a-si pastra forma, tricotajele din lana se vor pastra impachetate si nu agatate pe umerase.

One response

  1. Nastasia

    excelente informatii…f utile!
    Am o curiozitate : care este diferenta intre matasea naturala si matasea vegetala?

    Iunie 21, 2014 la 5:28 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s